Am gatit: legume la tigaie cu carne

Aseara am plecat de la munca cu gandul sa gatesc ceva cu chestiile pe care le aveam prin frigider. Aveam asa: morcov, ardei gras, ardei iute, ciuperci, ceapa, usturoi, rosii si ceafa de porc. M-am gandit ca as putea face niste legume la tigaie cu carne.

Am inceput prin a ‘semi-gati’ ceafa de porc taiata fasii subtiri. Dupa ce a prins culoare, dar fara sa se gateasca de tot, am scos-o si am lasat-o sa se racoreasca. Carnea am condimentat-o cu sare, piper, cimbru si busuioc, dupa care am tras-o in foarte putin ulei.

Am luat o tigaie cu capac in care am pus ulei de masline si am inceput sa adaug legumele la un interval de 2-3 minute, in functie de timpul de gatire pe care il necesita fiecare (din cand in cand am mai adaugat apa ca sa nu le usuc prea tare).

Ordinea a fost urmatoarea: morcov, ardei gras, ardei iute, ceapa, usturoi, ciuperci, rosii si la final carnea pe care am pregatit-o la inceput. Legumele le-am taiat fasii subtiri, in stil chinezesc (recunosc ca asta a fost cea mai grea parte, urasc sa curat legume). Ciupercile le-am taiat in doua, dupa care le-am stropit cu zeama de la jumatate de lamaie ca sa nu se inchida la culoare. Rosile le-am taiat in cuburi mari pentru ca oricum sunt in mare parte apa:

Toata treaba asta a durat undeva la 25 de minute cu tot cu pregatirea legumelor:

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *